Să presupunem că o tehnologie care nu există astăzi ar deveni, în cele din urmă, posibilă.
Vă treziți.
Nicio voce familiară nu vă spune numele. Nimeni nu își amintește glumele private, anii dificili sau versiunea anterioară a dumneavoastră.
Limba s-a schimbat. Strada din afară nu mai are niciun loc în memoria dumneavoastră.
Pentru multe persoane, acest lucru este mai înfricoșător decât repararea medicală.
Teama nu este pur și simplu aceea de a fi singur.
Este revenirea într-un loc în care nimeni nu poate confirma de unde ați venit.
Să vă treziți singur este doar una dintre posibilități.
Revenirea la viață a unui om după crioprezervare nu este posibilă astăzi.
Nu știm dacă va deveni vreodată posibilă, care pacienți ar putea beneficia sau câtă memorie și personalitate ar putea fi recuperate.
Tomorrow.bio’sdeclarație de consimțământ informatinclude printre posibilele consecințe singurătatea, durerea și dificultățile de adaptare.
Nu prevede că acestea vor apărea.
Singurătatea este imaginabilă. Revenirea la viață este ipotetică. Ambele părți ale propoziției contează.
Astfel, sunt prevenite două greșeli ușoare.
Teama nu trebuie respinsă cu „cel puțin ați fi în viață”. Unele persoane ar considera izolarea severă sau identitatea afectată inacceptabilă.
Dar cel mai viu rezultat social nu trebuie tratat ca o prognoză doar pentru că este ușor de imaginat.
Un viitor primitor, plin de descendenți cunoscuți, este la fel de imaginabil.
Niciuna dintre aceste scenarii nu a dobândit certitudine.
A fi prezervat împreună nu înseamnă a fi readus la viață împreună
Pentru unele persoane, dorința este profund relatională. Nu își doresc doar o altă viață; își doresc ca călătoria să rămână împărtășită.
A aranja biostazia cu un partener poate păstra posibilitatea unei reuniuni.
Nu poate coordona viitorul.
O persoană poate beneficia de o prezervare mai bună. Boala sau întârzierile pot afecta pe alta. Reparațiile necesare ar putea fi complet diferite.
Chiar dacă amândoi ar fi recuperabili, unul ar putea deveni eligibil cu ani înaintea celuilalt.
Ați dori ca o eventuală readucere la viață să fie întârziată pentru că cineva pe care îl iubiți nu era încă recuperabil?
Este posibil să nu existe un răspuns care să evite pierderea.
Aceasta nu face ca un aranjament împărtășit să fie lipsit de sens.
Schimbă promisiunea din a reveni împreună în a menține deschise ambele căi.
Alte persoane aleg independent. Este posibil să sperăm că cei dragi înțeleg fără a aștepta să ia aceeași decizie.
Ambele răspunsuri sunt reale. Niciunul nu ar trebui să devină psihologia standard a unui membru.
Diferența emoțională este explorată înbiostazia ca act de iubire.
Readucerea la viață ar necesita alte persoane
O persoană nu s-ar trezi accidental.
Cineva ar fi dezvoltat metoda de reparație, ar fi selectat pacientul, ar fi alocat resursele și ar fi decis că readucerea la viață trebuie să aibă loc.
Aceasta este o inferență, nu o garanție de bunătate.
Totuși, un viitor capabil de readucere la viață ar conține deja instituții și oameni care acționează în jurul pacientului.
Abandonul complet este, prin urmare, mai puțin coerent din punct de vedere intern decât sugerează cel mai simplu coșmar.
Aceasta nu rezolvă însă singurătatea.
Reabilitarea medicală nu este prietenie. O identitate legală nu este o familie. Traducerea nu își poate aminti copilăria dumneavoastră.
O persoană poate fi înconjurată de îngrijire competentă și rămâne totuși singură în toate modurile care contează.
Reintegrarea ar putea necesita învățarea unei limbi, suport psihologic, educație și un nou statut legal.
Înregistrările din prezent ar putea fi utile.
Scrisorile, fotografiile, istoricul medical și relatările despre valorile unui pacient nu ar înlocui o relație vie. Acestea ar putea oferi însă un pod către viața anterioară.
O persoană readusă la viață ar putea, de asemenea, să întâlnească alți pacienți, descendenți, istorici sau persoane care au ales să ofere ajutor.
Niciuna nu este garantată să devină o relație semnificativă.
Incertitudinea juridică apare înstatutul juridic al unei persoane în criostază.
Explorați acest instrument practic
Folosiți instrumentul interactiv pentru a explora întrebarea din acest articol.
Se încarcă instrumentul interactiv...
Ați putea construi o viață nouă?
Unii oameni ar accepta durerea, reabilitarea și schimbarea culturală radicală pentru șansa de a forma noi relații.
Alții se atașează atât de profund de continuitatea cu lumea lor prezentă încât viitorul acesta le pare puțin atrăgător.
Niciuna dintre aceste răspunsuri nu decurge direct din știință.
Oamenii își reconstruiesc deja viața după doliu, migrație și pierderea unei comunități.
Aceasta demonstrează că atașamentul nou este posibil. Nu demonstrează însă că ajustarea după o readucere ipotetică la viață ar fi ușoară sau chiar comparabilă.
Compararea a mai mult de două rezultate.
Există non-reînviere. Există reînviere cu afectare gravă. Există singurătate cu suport competent. Există reintegrare reușită într-o viață pe care nimeni astăzi nu o poate descrie.
Alegerea nu este între reuniunea perfectă și nimic absolut.
Este vorba dacă vreuna dintre acele vieți incertane ar putea conține încă suficientă agenție, conexiune și capacitate de a genera noi valori, acceptabile pentru dumneavoastră.
Un document care consemnează preferințele dumneavoastră este mai bun decât tăcerea, deși niciun act nu poate controla un viitor necunoscut.
Asigurarea respectării dorințelor dumneavoastră explică ce poate și ce nu poate face planificarea prezentă.
A vă trezi singur ar fi o pierdere.
Ar putea fi însă și începutul unor relații care încă nu există.
Dacă această posibilitate este suficientă nu este o predicție despre viitor. Este o judecată despre ce ați putea numi încă o viață demnă de a fi trăită.
Pe scurt: Reînvierea ar putea însemna pierderea persoanelor familiare și adaptarea la o lume necunoscută. Înscrierea alături de cei dragi nu poate garanta reuniunea, așadar trebuie să decideți dacă o viață nouă ar putea fi încă demnă de a fi trăită.
Materiale suplimentare