Există o dificultate aparte în a reflecta asupra propriei nonexistențe.
Puteți imagina o cameră goală, înmormântarea dumneavoastră sau o lume care continuă fără dumneavoastră.
Dar sunteți totuși prezent ca persoana care își imaginează aceasta.
Nimicnicia nu este întuneric, tăcere sau un somn fără sfârșit.
Acestea sunt experiențe. Nonexistența este absența oricui ar putea să le trăiască.
Acest lucru poate fi reconfortant.
Dacă nu există un subiect după moarte, nimeni nu este prins în nimicnicia și niciun stat nesfârșit nu trebuie suportat.
Acesta poate lăsa însă obiecția reală neatinsă.
S-ar putea să nu vă fie teamă de moarte. S-ar putea să vă obiectați împotriva pierderii fiecărui viitor pe care l-ați fi putut trăi altfel.
Absența suferinței nu înseamnă absența pierderii.
Luați în considerare o decizie medicală obișnuită.
Un pacient sub anestezie generală nu experimentează orele de operație. Aceasta nu face irelevantă întrebarea dacă se va trezi sau nu.
Răul nonexistenței permanente nu trebuie să fie o condiție neplăcută după moarte.
Poate fi vorba de pierderea relațiilor, proiectelor, descoperirilor și a momentelor care ar fi contat dacă persoana ar fi rămas în viață.
Aceasta este o comparație făcută din perspectiva unei persoane care trăiește acum.
Nu este necesar să vă imaginați un spirit care își plânge viitorul.
Trebuie doar să observați că viața poate conține bunuri, iar încetarea unei vieți elimină accesul la acestea.
Aceasta nu dovedește însă că fiecare an în plus este valoros.
O persoană care suferă profund poate considera, pe bună dreptate, că alinarea este mai importantă decât durata.
Cineva poate crede că o viață naturală este completă, că urmează o viață de apoi sau că continuitatea personală nu este un bun suprem.
Logica nu poate introduce valoarea premisă pe care o resping.
Nu există experiență a morții. Totuși, poate exista o pierdere în faptul de a nu mai fi în viață.
Această distincție explică de ce argumentele despre moarte se pot rata reciproc.
O parte afirmă, corect, că o persoană inexistentă nu poate suferi.
Cealaltă parte susține, de asemenea, coerent, că persoana în viață are motive să protejeze un viitor pe care îl prețuiește.
Aceste afirmații pot fi ambele adevărate.
Biostasis păstrează o posibilitate.
Crioprezervarea nu rezolvă inexistența.
Nu stabilește că pacientul rămâne conștient, legal în viață sau garantat că va reveni.
Pacientul este legal mort. Metabolismul este suprimat la temperatura criogenică. Nicio tehnologie actuală nu poate restabili persoana.
Ceea ce încearcă procedura să păstreze este informația fizică.
Dacă memoria și personalitatea depind de o structură durabilă în creier, și dacă suficient din acea structură supraviețuiește, revenirea fizică viitoare poate rămâne posibilă.
Fiecare „dacă” contează.
Nu cunoaștem baza fizică completă a memoriei și identității. Nu știm dacă procedurile actuale păstrează tot ceea ce o metodă viitoare de reparare ar putea necesita.
Nu știm dacă o astfel de metodă de reparare va exista vreodată.
Și un pacient stocat depinde de instituții care continuă să ofere îngrijire până atunci.
Lanțul tehnic este separat îno abordare inginerească a unei probleme biologice.
Astfel, concluzia sinceră este modestă.
Biostazisul poate împiedica o cale către neexistență să devină ireversibilă imediat după moartea legală.
Este posibil să nu reușească.
Pentru cineva care își prețuiește viața continuă și acceptă o concepție fizică a identității, păstrarea acestei opțiuni poate rămâne rațională.
Pentru cineva care consideră că persoana a plecat deja în singurul sens care contează, aceeași procedură poate să nu aibă niciun beneficiu relevant.
Acesta este motivul pentru care alegerea rămâneintrinsec personală.
Explorați acest instrument practic
Folosiți instrumentul interactiv pentru a explora întrebarea din acest articol.
Se încarcă instrumentul interactiv...
Nu puteți raționa doar din frică.
Frica vă spune că un rezultat contează pentru dumneavoastră.
Nu vă spune cât de probabil este acel rezultat, dacă răspunsul propus funcționează sau care ar trebui să fie costul său.
Acest principiu se aplică în ambele direcții.
O frică puternică de moarte poate face ca dovezile slabe să pară decisive.
O frică puternică de a părea credul poate face ca incertitudinea să pară dovadă că o idee este imposibilă.
Niciuna dintre aceste emoții nu merită să controleze întrebarea factuală.
O decizie mai calmă separă trei aspecte.
Primul: ce vă prețuiți dumneavoastră? Poate experiența continuă, relațiile, curiozitatea sau pur și simplu șansa de a avea mai multe dimineți obișnuite.
Al doilea: ce susțin dovezile? Crioprezervarea actuală poate încetini schimbările fizice și poate păstra structura, dar revenirea la viață a omului nu a fost demonstrată.
Al treilea: ce solicită această aranjare din viața dumneavoastră acum?
Banii cheltuiți pentru conservare nu pot fi cheltuiți de două ori. Datoriile familiale rămân reale. Planul nu trebuie să consume viața pe care este menit să o protejeze.
Membrii nu rezolvă aceste întrebări într-un singur registru emoțional.
Unii simt teamă. Alții simt curiozitate. Unora le par aproape banale formalitățile odată ce au decis.
Pentru alții, faptul decisiv este dragostea față de viața lor prezentă, mai degrabă decât suferința față de moarte.
Aceste motive pot coexista.
O decizie rațională nu vă cere să vă opriți din a simți. Vă cere ca sentimentele să nu se prefacă a fi dovezi.
Poate fi util să inversați întrebarea.
Nu întrebați doar dacă moartea vă înspăimântă. Întrebați-vă dacă ați accepta un deceniu suplimentar sigur dacă medicina l-ar oferi mâine.
Dacă răspunsul este da, viața continuă are deja valoare independentă de panică.
Atunci întrebați cât sacrificiu prezent merită o încercare incertă.
Astfel, conversația se mută de la temperament la un compromis care poate fi, de fapt, examinat.
A nu face nimic rămâne tot o alegere.
Oamenii consideră adesea înscrierea ca fiind decizia activă, iar a nu face nimic ca fiind neutră.
Biologic, a nu face nimic are o direcție previzibilă.
După moarte, structura creierului se degradează. Înmormântarea permite continuarea acestui proces. Cremarea accelerează distrugerea ireversibilă.
Dacă o persoană își dorește ulterior să fi aranjat crioprezervarea, este posibil să nu mai existe un moment ulterior în care opțiunea să poată fi recuperată.
Aceasta nu înseamnă că toată lumea trebuie să acționeze astăzi.
Aceasta înseamnă că amânarea aparține deciziei, nu se află în afara ei.
Puteți decide că dovezile sunt insuficiente, costul este prea mare sau perspectiva asupra identității este greșită.
Acestea sunt motive.
„N-am apucat să decid” ajunge la același rezultat fizic fără beneficiul de a fi fost examinat.
Asimetria contează pentru că aranjamentele sunt mai ușor de realizat înaintea unei crize.
Finanțarea este adesea mai ieftină în timp ce o persoană este mai tânără și mai sănătoasă. Documentele pot fi completate fără ca familia să ia decizii în stare de șoc.
Niciuna dintre acestea nu crește șansa de reanimare la un număr cunoscut.
Aceasta reduce doar modalitățile evitabile în care încercarea să nu înceapă niciodată.
Argumentul privind valoarea opțiunii este dezvoltat înde ce o șansă de 1% este infinit mai bună decât 0%.
Răspunsul dumneavoastră nu trebuie să se potrivească tuturor.
Problema neantului nu are o soluție pur logică, deoarece logica are nevoie de premise.
Dacă viața continuă are valoare, inexistența elimină ceva important.
Dacă conservarea fizică ar putea păstra persoana, crioprezervarea poate proteja o cale pe care alte dispoziții o închid.
Dacă șansa necunoscută valorează mai mult pentru dumneavoastră decât costul prezent, aranjarea ei urmează.
Schimbați oricare dintre aceste premise și concluzia poate fi schimbată.
Această formă condiționată nu este o slăbiciune.
Este ceea ce arată o concluzie onestă atunci când atât dovezile, cât și valorile contează.
Tomorrow.bio’sinformarea cu consimțământ în vederea dezvăluirii afirmă că reanimarea poate să nu devină niciodată posibilă.
Puteți accepta acest lucru și totuși să decideți că distrugerea certă nu este opțiunea implicită corectă.
De asemenea, puteți accepta și decide să nu participați.
Lucrul important este să vedeți ce se alege.
Nimicul în sine nu vă va face rău.
Dar dacă doriți un viitor, a permite închiderea fiecărei căi către acesta nu este un act neutru.
TL;DR: Non-existența nu este o experiență, dar moartea poate totuși să îndepărteze un viitor pe care cineva îl prețuiește. Biostasis oferă o încercare incertă de a păstra acel viitor, nu o dovadă sau o garanție.
Citiți în continuare